Vă invităm să participați la o nouă ediție a evenimentului Networking & Social Night, un cadru dedicat dialogului, colaborării și schimbului de idei între startup-uri, IMM-uri, actori din ecosistemul de inovare și investitori.
Tema lunii aprilie
este dedicată egalității de gen în ecosistemul antreprenorial și tehnologic, aducând în prim-plan perspective relevante asupra rolului și impactului femeilor în aceste domenii.
Evenimentul va include două intervenții în format de „Mini Masterclass”, susținute de Oana Luca, Președinte OFA UGIR – Filiala Cluj, și Dr. Elena-Manuela Bîrsănuc, lector la Universitatea Babeș-Bolyai. Cele două prezentări vor aborda atât dimensiuni sociale, cât și soluții practice pentru o participare mai echitabilă în mediul antreprenorial.
Structura evenimentului include:
Prezentări tematice susținute de invitați din ecosistemul național;
Pitch-uri ale unor soluții inovatoare propuse de membri ai ecosistemului local;
Sesiuni de networking, dedicate consolidării relațiilor dintre antreprenori, investitori și organizații de suport.
Detalii eveniment:
Data:
17 aprilie 2025, ora 17:00
Locație:
ABC Incubator, strada Constantin Brâncuși, nr. 55-57-59, Cluj-Napoca
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Coaliția pentru dialog social, ocupare și formare (Cod SMIS: 306729), finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) și implementat de un consorțiu de organizații, cu sprijinul Asociației Transilvania IT și ARIES Transilvania.
Pe 20 februarie 2025, la ABC Incubator din Cluj-Napoca și online, va avea loc Mini Masterclass-ul „Albastrul Digital: Navigând Reglementările UE”, un eveniment pentru organizațiile neguvernamentale interesate de impactul noilor reglementări europene asupra securității cibernetice și economiei digitale.
Despre eveniment Într-un context în care Uniunea Europeană implementează noi standarde privind securitatea digitală, organizațiile societății civile trebuie să fie pregătite să se adapteze la aceste schimbări. Masterclass-ul va oferi o analiză detaliată a unor reglementări-cheie, precum:
✔ DORA (Digital Operational Resilience Act) – reziliența operațională digitală ✔ NIS2 (Network and Information Security Directive) – directive privind securitatea rețelelor și a informațiilor ✔ CRA (Cyber Resilience Act) – act privind reziliența cibernetică ✔ DSA (Digital Services Act) și DMA (Digital Markets Act) – reglementări privind serviciile digitale și piețele online ✔ AI Act – cadrul legislativ pentru inteligența artificială în UE
Cine va susține masterclass-ul? Evenimentul va fi moderat de Orsolya Bakó, consultant și auditor specializat în securitate cibernetică, cu o vastă experiență în protecția datelor și reglementările europene în domeniu.
Networking și oportunități de colaborare Pe lângă sesiunea informativă, evenimentul va include o sesiune de networking, oferind participanților ocazia de a discuta și de a crea noi conexiuni în sectorul digital și cel neguvernamental.
📅 Când? 20 februarie 2025, ora 17:00 📍 Unde? ABC Incubator (Str. Constantin Brâncuși nr. 55-57-59, Cluj-Napoca) & Online 📝 Înscrieri: Formular de înregistrare 🔗 Link-ul Zoom va fi transmis celor înscriși pentru participarea online.
Acest masterclass face parte din activitățile proiectului Coaliția pentru Dialog Social, Ocupare și Formare, un demers amplu dedicat modernizării și digitalizării sectorului ONG din România. Prin acest proiect, sprijinim organizațiile neguvernamentale să navigheze noile provocări ale pieței muncii și să se adapteze la reglementările digitale europene.
Vă invităm să participați la un workshop online care are ca scop prezentarea catorva aspecte relevante ale Regulamentului general privind protectia datelor - GDPR, a caror cunoastere si respectare este esentiala pentru protectia datelor personale gestionate de fiecare organizatie.
Data: 17 decembrie 2024 Ora: 10.00 -12.00 Unde: online, pe Zoom
LINK înscriere: https://forms.gle/nj8krrT83yjxEDas7
Organizat în colaborare cu Transilvania IT Cluster workshop-ul a vizat înțelegerea termenilor esențiali în transformarea digitală a organizațiilor, acoperind:
Evenimentul a reunit reprezentanți ai ONG-urilor, experți din grupul de lucru HR, precum și alți stakeholderi relevanți, inclusiv AJOFM și Inspectoratul Școlar. Discuțiile s-au concentrat pe viitorul pieței muncii, competențele necesare pentru adaptarea la schimbările din acest domeniu și importanța dialogului social. Participanții au avut oportunitatea de a explora noi perspective și de a colabora pentru a construi o piață a muncii mai incluzivă și sustenabilă. __